Tu cine ești?

Cine ești tu când te trezești dimineața și te pregătești să începi o nouă zi? Cine ești când te uiți în oglindă și te privești dezgolit de toate gândurile? Cine ești atunci când ești singur, doar tu cu tine? Și cine ești când în jurul tău sunt oameni? Te-ai întrebat vreodată cu inima deschisă… cine ești cu adevărat?

Nu mi-a fost mare mirarea să văd că astăzi vorbesc cu cineva și după ceva timp, este total altcineva. De parcă, ar avea o colecție de măști cu care se joacă în funcție de persoana cu care vorbește. De-ar ști ei, că nu-i atât de greu să descifrezi faptul că nu sunt reali, ci lipsiți de esență, de autenticitate.

Nu vreau să vorbesc acum despre EI.. ca și cum NOI suntem scoși din calcul. Până la urmă, nu cred că există persoană care să nu fi experimentat vreodată tentația unei măști. „E mai ok de data asta să mă prefac că e totul în regulă, să zâmbesc și să-i fac și-un compliment, dacă e. Mă pun bine cu el/ea că cine știe pe viitor.” Să recunoaștem că toți am trecut măcar la un moment dat în viață prin momente în care, pentru binele nostru sau pentru a ne proteja, am preferat să ne punem o mască, fie să evităm adevărul, fie să “periem” o anumită persoană, deși nu simțeam asta. Pe unii ne mustră conștiința a doua zi, pe alții mai puțin. Cert este că practica măștilor este una universală. De aici s-o fi inspirat și Machiavelli cu celebra vorbă “scopul scuză mijloacele”?

Te-ai întrebat vreodată de ce purtăm măști? Este inevitabil să nu o facem? Poate facem asta ca să ne ascundem slăbiciunile, poate pentru că nu ne place să fim vulnerabili, poate sunt un scut sau poate ne ajută să obținem mai repede ceea ce ne dorim. Nu ne plac imperfecțiunile, nu e deloc cool să vadă cineva că nu ești puternic. Câteodată ne ascundem sub niște tipologii, doar pentru că ne imaginăm că așa am da bine în fața celorlalți, că așa le-ar plăcea lor să fim.

De ce ne e frică să fim autentici? Pentru că uneori e mai confortabil să ne mințim cu zâmbetul pe buze atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru. Așa suntem cu toții - perfecți, ideali, geniali! Până ne lovește ceva... și ne dăm seama că suntem de fapt înconjurați de falsitate, minciună, degradare. Cred că ne-am autoeducat așa, să ne ferim de alții, să fim doar pentru noi, să ne uităm doar la propriul interes și să uităm de faptul că doar fiind sinceri cu ceilalți, vom fi răsplătiți înapoi cu sinceritate. Și chiar de nu vom fi răsplătiți, vom avea satisfacția că am fost reali, 100% transparenți, lipsiți de orice mască.

Dacă tot este “luna obiectivelor”, mi-ar plăcea să știu că măcar la câțiva dintre noi se regăsește pe listă următoarea țintă: vreau să fiu eu însumi, autentic, sincer și să adun în jurul meu oameni cu același principiu de viață. Este atât de discutat subiectul obiectivelor, încât suntem suprasaturați să auzim aceleași clișee motivaționale. Însă, sunt sigură că avem nevoie de un suflu nou, de un “șut”, de un refresh, de un motiv pentru care să aducem o schimbare în viața noastră plină de rutină. Unii dintre noi funcționează împinși de la spate, alții își găsesc motivația și în martie și-n august, însă clar este că indiferent de timp, trebuie să găsim în noi puterea de a ne îmbogăți viața cu lucruri valoaroase, iar sinceritatea este unul dintre ele.

 

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

8.8

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere