„Sunt curioasă și vreau să văd cu ochii mei lumea” – interviu cu Crina Zamfir

Pe Crina rareori o găseşti acasă! De fapt pentru ea acasa...are un alt sens. "Acasă" pentru ea nu mai reprezintă doar graniţele unei ţări, ci ale lumii. Spre deosebire de mulţi alţi călători pasionaţi, Crina trăieşte pentru mai mult de câteva săptămâni în ţările pe care le iubeşte, şi "rătăcirea" într-o nouă cultură a devenit o normalitate. Tocmai acest lucru este fascinat când vine vorba de povestea ei – felul în care investeşte în mod curajos ani întregi trăind experienţe de neuitat prin întreaga lume. Curios? Află mai multe despre frumoasa ei experienţă de viaţă pe care a împărtăşit-o cu noi.
 

De unde a pornit visul şi dorinţa ta de-a călători? Câţi ani aveai atunci?
Hmmm... grea întrebare... când eram copil, devoram cărțile lui Alexandre Dumas, Jules Verne, Mark Twain, Petre Ispirescu, Ion Creangă și mulți alții care mi-au deschis apetitul pentru aventură. Inconştient cred că visam că într-o zi o să plec în propria aventură, deși nu cred că visam că o să plec peste mări și ţări. Ulterior am început să urmăresc filme la televizor, și am descoperit că favoritele mele sunt cele de aventură. Am fost binecuvântată cu părinți visători, iar unul dintre jocurile noastre favorite în familie era ȚOMAPAN sau jocul de memorie cu țări și capitale. Nu știu exact la ce vârstă a pornit dorința de a călători, poate a fost acolo de la început; ce pot să spun cu certitudine este că nu o să se termine niciodată setea de aventură. 

 În ce ţări ai trăit până în prezent şi care sunt cele mai dragi amintiri?
Să încep cu începutul: România, mai exact în comuna Potcoava, unde m-am născut și am copilărit așa cum vă imaginați când citiți Ion Creangă. Amintirile se datorează mult fratelui mai mic, fără de care multe năzdrăvănii nu ar fi fost posibile, și părinților, care au fost răbdători și ne-au lăsat să ne murdărim, să ne însângerăm genunchii și coatele experimentând orice ne trecea prin minte. Aş putea zice că cele mai bune și pure amintiri sunt legate de copilăria în Potcoava. Apoi, la 18 ani am ajuns în Mexic, unde am stat timp de 4 ani. Am învăţat o limbă străină, am luat o diplomă universitară, am strâns un număr generos de prieteni din toată lumea, am cunoscut o țară minunată și am învăţat să mă adaptez diferitelor culturi și gastronomii; am experimentat independenţa pentru prima dată în viață și m-am îndrăgostit de lume. Între timp, părinții mei s-au mutat în Belgia, care a devenit rapid “acasă”. Am petrecut 2 ani, timp în care am călătorit în multe ţări din Europa, am mai învăţat o limbă străină, am mai câștigat prieteni, am trecut prin criza “tinerei cu diplomă care nu știe ce sa facă cu restul vieții” și am adoptat o pisicuță neagră cu ochii verzi, ce m-a ajutat să trec prin acea criză. O ofertă de munca în Thailanda a urmat, la care am răspuns bineînțeles afirmativ, așa că am ajuns în Asia, unde am locuit pentru 4 ani. În Bangkok mi-am trăit viața de burlăciță, așa cum mulți tineri visează: apartamentul meu , prieteni noi și vechi cu care am creat amintiri de neuitat, un loc de muncă ce îmi aducea satisfacție și un salariu bun la sfârșit de lună, călătorii în ţări asiatice și pe insule idilice, experiențe culturale și culinare noi şi printre mult altele, mi-am găsit jumătatea (sau mai bine zis, el m-a găsit pe mine). A fi independent și liber a căpătat un nou înțeles. Mi-ar fi greu să aleg cele mai dragi amintiri, pentru că bucăţele din inima mea sunt împrăștiate prin lumea largă. Momentan îmi trăiesc viața între călătorii cu avionul, de la un continent la altul. 

 Care au fost cele mai dificile momente pentru tine în timpul călătoriilor?
Hmmm, altă întrebare grea. Cred că am fost binecuvântată. Să zic că poate cel mai dificil mi-a fost să plec și să las în urmă prieteni, sau un anume stil de viață, dar întotdeauna urma altceva la fel sau mai interesant, așa că am învăţat să mă bucur de orice moment și să îmbrățișez schimbarea. Poate să zic că au fost momente când mi-a fost dor de cei dragi de acasă, sau când eram bolnavă și mi-ar fi prins bine să o am pe mama lângă mine. Orice problemă a apărut, a avut o soluție rapidă, pentru că sincer nu pot să mă gândesc la ceva cu adevărat dificil. Am avut mulți ani plini de aventuri și de lecții. 

 Ce anume îţi lipseşte cel mai mult din România atunci când eşti în afara graniţelor ei?
Copilăria. Dar nu am cum să dau timpul înapoi, aşa că următorul răspuns ar fi: nimic. Poate că nu e răspunsul pe care îl așteptai, dar e sincer. Ador țara mea și sunt mândră să fiu româncă. Iubesc mâncarea, cultura și familia, ador să mă întorc și să vizitez, dar nu mi se face dor...poate pentru că știu că orice s-ar întâmpla, România o să fie mereu acolo și pot oricând să mă întorc. 

Ce anume te determina să îţi continui visul de a “rătăci” prin lume?
 Nu cred că mai este vis, a devenit realitatea mea și un stil de viață. Inclusiv alegerea carierei și alegerea partenerului de viață au fost influențate de acest lucru. Planeta este mică, iar eu am cunoscut doar o frântură. Răspunsul meu ar fi: curiozitatea. Da, sunt curioasă și vreau să văd cu ochii mei lumea.

Ce mesaj ai vrea să laşi cititorilor RespiroTime?
 Să își urmeze visurile. Să nu mai asculte ce zic alții că ar fi bine pentru ei, ci să asculte de sfaturi înţelepte. Să ia decizii și să nu le fie frică să le schimbe dacă este cazul. Să fie responsabili, să învețe din greșeli, să iasă din zona de confort și să facă lucruri de care le este frică. Sunt și oameni răi pe lumea acesta care o să îi judece sau o să le facă viața grea... ei bine, mesajul meu ar fi să își îngroașe pielea, dacă vor să fie fericiţi și sa aibă pace. Sa țină capul sus orice ar fi, să mănânce sănătos și să fie activi, să iubească și să nu le fie ruşine să o arate, să fie respectuoși, să fie curioși, să pună multe întrebări, să fie altruiști... lista poate continua, dar astea sunt doar câteva lucruri pe care le-am învăţat până acum.

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

8.5

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere