Poate o relație să reușească dacă un partener este mult mai în vârstă?

Iată o întrebare pe care am auzit-o de foarte multe ori. Urmată de cele mai multe ori de o alta asemenea ei: „Care este diferența ideală de vârstă între fată și un băiat”? Înainte de a vorbi despre această chestiune, haideți să vedem cam cum stau lucrurile în cupluri din punct de vedere statistic.

Un studiu din 2013 arată că în Statele Unite, în proporție de 66.9 %, diferența de vârstă dintre bărbat și femeie este de 0-5 ani (bărbat >femeia).  În 11.6 %  dintre cupluri bărbatul este cu 6-9 ani mai mare decât femeia. În 4.8 %  bărbatul este cu 10-14 ani mai mare; pentru 1.6 % diferența dintre bărbat și femeie este de 15-19 ani și, în cele din urmă, în 1% se află o diferență de 20 +.

Dacă până acum am văzut care sunt numerele în cuplurile în care bărbatul este mai mare, haideți să vedem și varianta cealaltă. În 6.5% dintre cupluri femeia este cu 2-3 mai mare decât bărbatul, în 2.7 % diferența de vârstă este de 6-9,  în 1.0% de 10-14 ani, și, doar în 0.3% avem o diferență semnificativă de 15-19 ani. Tot în 0.3%  avem și cazul mai special de 20+.

Este clar din statistica de mai sus că se „preferă” ca bărbatul să fie mai mare decât femeia, fie că vorbim de o diferență nesemnificativă, fie că sunt situații extreme. Ba mai mult, bărbatul nu este niciodată prea „bătrân” pentru însurătoare, pe când femeile „îmbătrânesc” iremediabil chiar și de la vârsta de 23 de ani în anumite comunități. Eu am auzit de foarte multe ori în jurul meu cum că o anumită fată este „bătrână” pe motiv că nu are soț la vârste cu adevărat fragede pentru lumea occidentală, unde percepția diferă semnificativ față de cea din România. Ca și cum îmbătrânirea și tinerețea femeilor, procese biologice, sunt strict determinate de statusul amoros instituționalizat. În fine… Mai mult decât atât, în comunitatea masculină se consideră a fi o virtute ca bărbatul să-și ia o nevastă cât mai tinerică cu putință, cazul invers fiind sancționat, ba chiar devine mare creator de isterii. Să luam de exemplu o diferență de 12 ani. Acceptabilă în cazul bărbaților care sunt chiar complimentați pentru „succesul” lor, absolut de neacceptat în cazul invers, al unei femei mai în vârstă cu 12 ani decât partenerul ei. Argumentele contra aduse în cel de-al doilea caz sunt perfect valabile și pentru primul caz, o chestiune de logică elementară.

Din experiența personală, și am întâlnit multe cupluri până acum, pot spune că le-am văzut pe toate. Și relații foarte frumoase cu diferențe mari de vârstă între parteneri (de ambele feluri), dar și relații distruse. Ca și în cazul clasic al cuplurilor în care vârsta nu este un criteriu de luat în seamă. Este cunoscut faptul că fetele se maturizează, biologic și psihologic, mai repejor decât băieții, așa că, o diferență de câțiva ani este binevenită. Citeam undeva că diferența de 2 ani ar fi ideală, însă nu cred în tranșări atât de radicale. E drept că, de pildă, o fată la 23 de ani este mult mai pregătită pentru a se căsători  decât un băiat de 23 de ani. Despre diferențele mari de vârstă, și aici se poate pune limita de 10+, se pot spune multe lucruri. În primul rând, ideal ar fi ca cei doi parteneri să facă parte din aceeași generație. Însă, și aici, încadrările pot fi arbitrare, psihologic te poți simți mai tânăr sau mai bătrân decât ești din punct de vedere biologic.

Pentru ca o relație în care diferența de vârstă mare să funcționeze, –  și acest lucru este posibil atât timp cat între parteneri există un fond comun pe care se poate construi – ca să nu avem cazuri de substituții materne sau paterne, este esențial ca ambii parteneri să fie deja maturi. Să aibă o imagine stabilă asupra propriei persoane și să știe foarte bine ce își doresc de la propria persoană și de la viață în general. Astfel, nu vor fi poli de putere. Însă, dacă o fată are sub vârsta de 20 de ani, un partener cu 7 + ani mai mare nu este tocmai indicat. Nu avem implicate doar preocupări și interese diferite, ci se pune chiar problema „modelării” forțate a fetei după preferințele bărbatului. Afectate sunt individualitatea și independența ei, precum și capacitatea de a se descurca în situații critice. Se va ascunde în spatele bărbatului protectiv de lângă ea care, de cele mai multe ori, fie că își propune sau nu, va fi incapabil să-i ofere suficient spațiu pentru a se dezvolta în ritmul ei psihologic și în conformitate cu nevoile ei emoționale.

Așadar, ca un răspuns la întrebarea din titlu, da, o relație poate să reușească și în condiții excepționale, deși riscurile sunt poate mai mari. Bineînțeles, atât timp cât ambii parteneri sunt suficient de maturi și ambii luptă pentru supraviețuirea relației.

           

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

8.9

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere