Deşi am auzit de el de multe ori, am ajuns să îl cunosc mai bine acum câteva săptamâni. Întotdeauna am fost atrasă de oamenii hotărâţi, curajoşi iar în el am văzut aceste calităţi la care şi eu aspir . Nu ai putea spune că viaţa lui a fost extrem de diferită de a mea sau a ta. S-a născut într-o familie obişnuită din Franţa, fiind al treilea copil,  a mers la o şcoală normală, iar parcursul său a fost unul asemănător cu al multor altor copii, însă influenţa  tatălui său i-a format acestuia un spirit revoluţionar şi patriotic ieșit din comun, spirit ce îi va fi de folos întreaga viaţă. A fost unul din oamenii cu idei revoluţionare acceptate foarte greu de cei din societatea timpului său şi care totuşi a avut tăria de a-şi menţine poziţia datorită  unor dovezi de necontestat. Chiar el spune: “Să nu afirmaţi nimic care să nu poată  fi demonstrat într-un mod simplu şi hotărât”.

Pentru a nu mai lungi misterul, vă spun că noul meu “prieten” este nimeni altul decât Louis Pasteur şi dacă ar mai fi trait, astazi ar fi avut 196 ani şi poate încă multe lucruri de spus și de arătat.

Considerat părintele microbiologiei, acesta a demonstrat că atât fermentaţia, cât şi alterarea erau provocate de microorganisme și pentru a preîntâmpina aceste procese a gândit, argumentat și testat cu succes procedeul ce astăzi îi poartă numele – pasteurizarea.

  • Ce l-a determinat pe Louis Pasteur să-şi susţină teoriile în ciuda opoziţiei celor din jur? El a îmbinat curajul cu dovezile solide.

În lume există atât oameni impulsivi, cât şi oameni care îşi amână deciziile cât de mult pot. Cum să eviți extremele?

Înainte de orice ai nevoie de argumente pe care să îţi clădeşti decizia,  iar dacă acestea stau în picioare, fii curajos şi expune în cuvinte simple hotărârea ta.  Chiar dacă  aceasta îţi va fi atacată, argumentele solide îţi vor da curaj şi nu vei fi intimidat. Însă în funcţie de decizie te vei supune anumitor riscuri pe care va trebui să le accepţi sau nu. În sprijinul acestei idei, medicul Ben Carson vine cu o soluţie simplă numită analiza riscului  prezentată  în cartea cu titlul Asumă-ţi riscul, aceasta fiind  alcătuită din patru întrebări şi anume:

  1. Care este lucrul cel mai bun care se poate întâmpla dacă  fac asta?
  2. Care este lucrul cel mai rău care se poate întâmpla dacă  fac asta?
  3. Care este lucrul cel mai bun care se poate întâmpla dacă  nu fac asta?
  4. Care este lucrul cel mai rău care se poate întâmpla dacă  nu fac asta?

 

În  funcţie de decizie şi de datele  problemei, poţi stabili şi timpul de rezolvare. Ştim cu toţii proverbul Nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi, aşa că…fii inţelept şi hotărăşte-te în timp util.

O altă metodă de a lua hotărâri şi de a te asigura că ele sunt bune, se bazează pe principiile deja existente în viaţa ta. Principiile sunt acele reguli de viață  pe care singur ți le-ai impus, de la care nu abdici. Ghidându-te dupa asemenea reguli ai şanse să iei decizia cea buna!

 

Am întâlnit multe persoane care iau decizii diferite în funcție de mediului în care se află, atât din punct de vedere al locului, dar și al oamenilor pe care îi au în preajmă. Așa că atunci când trebuie să iei o decizie, înconjoară-te de cei care care te-au ajutat anterior să iei hotărâri bune.

Şi nu în ultimul rând, amintesc faptul că atunci când îi faci loc lui Dumnezeu în ecuaţia ta, problema îşi va găsi rezolvarea în cel mai bun mod cu putinţă.

Unii dintre voi vă consideraţi oameni hotărâţi (şi vă felicit!), iar alţii nehotărâţi. Nu-i nimic. Ce ar fi viaţa noastră fară dorinţa de a atinge excelenţa, fară decizii greu de luat şi fără consum de energie? Eu cred că uneori ne-am plictisi.

În încheiere vă las o declaraţie a noului meu prieten, care să ne conducă gândurile şi să ne încurajeze în luarea deciziilor cu hotărâre.

“Să  aveţi totdeauna un scop mareţ….Nu vă  lăsaţi molipsiţi de scepticismul sterp  care calomniază, să nu vă  pierdeţi curajul în ceasurile de întristare care bântuie câteodată o ţară. Oricât de mult sau de puţin să fi fost înlesnite de soartă  străduinţele voastre, când vă  apropiaţi de un ţel înalt, trebuie să aveţi dreptul să spuneţi: <<Am făcut tot ce am putut.>>” (Louis Pasteur).

 

Bibliografie:

  1. Portrete in alb-negru, editura Viata si Sanatate, 2011
  2. Asuma-ti riscul, dr.Ben Carson, editura MajestyPress, 2008
  3. http://www.scientia.ro/biografii/72-biografii-biologie/894-louis-pasteur-biografia-viata-si-opera-1.html