Efectele nocive ale televizorului

Nu de puține ori auzi în cercul tău social despre probleme de genul: nu reușesc să îmi dezlipesc copilul din fața televizorului sau eu și soția mea nu mai petrecem  timp împreună ca înainte din cauza serialului care ține  două ore în fiecare seară. Televizorul care este folosit de  peste 90% din populația României, a devenit un instrument de manipulare atât de eficient, încât ne poate transforma în niște roboței care execută fără să gândească toate recomandările (bune sau mai puțin bune) primite în emisiuni și filme. Și culmea este că stăm cu ochii lipiți în ecran ore întregi, fără să ne dăm seama cum a zburat timpul. Pe lăngă problemele de sănătate, în special cele oftalmologice, privitul excesiv vine cu multe alte neajunsuri.

Deși conținutul emisiunilor pe care le privim are un impact puternic asupra minții, se pare că și televizorul în sine, ca mijloc de transmitere a imaginilor, ne afectează profund mintea. Indiferent de conținut, dovezile sugerează că simpla vizionare a majorității programelor TV este dăunătoare pentru lobul frontal

Lista de mai jos ne ajută să înțelegem încă o dată cât este de important ce facem cu timpul nostru liber, și în ce direcție o poate lua viața noastră dacă ne vom expune în continuare acelorași influențe.  

  1. Privitul la televizor timp îndelungat produce un efect hipnotic, ocolind filtrul lobului frontal prin schimbarea repetată a scenelor în cadrul majorității programelor; astfel se reduce capacitate cognitivă.
  2. Programele de televiziune stimulează adeseori dorințele sexuale nesănătoase sau ilicite.
  3. Programele de televiziune sporesc înclinațiile agresive și violente.
  4. Un timp îndelungat în fața ecranului este un factor de risc pentru depresie.
  5. Urmărirea regulată și frecventă a unor producții de televiziune răpește din timpul alocat lecturii, învățării, părtășiei cu familia. 
  6. Privitul la televizor este asociat cu un stil de viață nesănătos, inclusiv cu obozitatea.
  7. Privitul îndelungat la televizor slăbește creativitatea și lipsa de reacție.
  8. Pe termen lung, televizorul provoacă dependență și afectează în mod negativ viața spirituală.

 

Poate că astăzi pentru tineri televizorul nu mai este o ispită așa mare. Avem ecrane mai mici în care să privim. Și în cazul telefoanelor, tabletelor sau a calculatoarelor, lucrurile stau exact la fel, poate chiar mai grav. Avându-le tot timpul, la îndemână ne fură mult mai timp decât conștientizăm. Un proverb arab spune că Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o întoarce înapoi.  

Să punem timp frumos în zilele noastre și zile frumoase în anii noștri!

 

Bibliografie:

“Depresia, calea spre vindecare” dr. Neil Nedley, editura Viata si Sanatate, 2015

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

adaugă o părere