‚Atunci când casa, biroul, geanta sau dulapul îți sunt bine orânduite, așa îți este și mintea” - Interviu cu Diana Mihăilă

Este primul blogger - specialist în soluții de organizare din România, membru al International Association of Professional Organizers (IAPO). Scrie despre organizare, sustenabilitate, casă și grădină, proiecte DIY și susține workshop-uri creative și cu idei de organizare pentru timp, casă și birou. Preocupată fiind de organizarea eficientă a spațiului și cu o ușoară obsesie pentru ordine și simetrie, am participat și eu la un astfel de workshop și am îndrăgit-o imediat. E atât de volubilă, de frumoasă și de pasionată de ceea ce face, încât trebuie să o cunoașteți ș voi pe Diana Mihăilă. 

Spune-ne cateva cuvinte despre tine. Cum ai ajuns sa fii pasionată și chiar să îți începi o activitate profesională în domeniul organizării?

De profesie sunt jurnalist. După aproape zece ani de televiziune, am ales să îmi dezvolt latura antreprenorială, iar blogul mi s-a părut cea mai firească îmbinare dintre ceea ce știam să fac (să scriu) și ceea ce îmi doream să fac (independență creativă). El este și va rămâne proiectul meu de suflet indiferent unde mă va duce viața. 

Blogul este pentru mine un imens instrument de dezvoltare personală. A crescut cu mine și mi-a urmat pasiunile. Povestea organizării a început firesc. Era un subiect care m-a pasionat întotdeauna. Mereu mi-a plăcut să îmi ordonez casa și lucrurile și am făcut asta și pentru prietenii mei încă de pe vremea când eram în școală. Atunci când am descoperit că mă pot specializa ca și specialist în soluții de organizare, m-am înscris fără să stau pe gânduri.

Acum scriu mult mai structurat despre subiectul acesta pe blog și țin workshop-uri pentru corporații, dar și pentru publicul larg. 

Dacă ai fi știut acum 20 de ani ce știi astăzi și mai ales ai fi practicat, cum ar fi fost diferită viața ta?

Viața mea și-a urmat cursul firesc. S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple, în modul potrivit pentru mine. Visurile mele se împlinesc în ordinea în care le-am avut. Acum 20 de ani nu cred că aveam o piață pentru proiecte de organizare și nici platforme pentru a le vorbi oamenilor despre asta. Așa că și dacă aș fi găsit o cale de a mă specializa mai devreme, șansele de reușită erau foarte reduse. Online-ul face informația să circule ușor și rapid. Profesia aceasta este foarte la început în România. Eu sunt primul blogger-professional organizer autorizat de la noi, membru al International Association of Professional Organizers (IAPO).

Când ai in vedere organizarea, eficientizarea spațiului și crearea unui ambient potrivit pentru muncă și relaxare, care crezi ca sunt sfaturile cele mai potrivite pentru un tânăr care nu are un buget semnificativ?

Totul începe cu imaginarea spațiului ideal. În funcție de stilul nostru de viață, de program, pasiuni și persoanele cu care trăim sub același acoperiși putem contura un plan de amenajare eficient. Înainte de toate, organizarea presupune să știm ceea ce deținem și locul în care se află obiectele deținute în orice moment. Sistemele de depozitare sunt opționale. Sortarea pe categorii (ex. cărți la cărți, reviste la reviste, tricouri la tricouri etc.) este o soluție comună și eficientă de stocare. La fel și cea în funcție de frecvența utilizării. Ce folosim sezonier nu păstrăm la îndemână.

Vorbești si scrii adesea despre beneficiile unui stil de viață minimalist. Poti fi minimalist din primii ani ai independenței financiare sau consideri că e nevoie ca mai întâi să fi experimentat ce înseamna abundența și abia apoi vei aprecia valoarea calității în favoarea cantității?Într-o eră în care informația este atât de accesibilă prin atât de multe mijloace, nu cred că minimalismul mai are mare legătură cu vârsta. Ne putem educa de foarte devreme în spiritul acesta, chiar dacă familia și apropiații noștri aleg diferit. 

Totuși, în primii ani de independență financiară suntem foarte tentați să cumpărăm o sumedenie de lucruri, de multe ori la impuls și fără o idee clară despre cum ne vor servi pe termen mediu sau lung. Este felul nostru de a ne valida ca adulți în societate. Cumva, aceste achiziții nefolositoare ne ajută să ne dăm seama ce ne place cu adevărat și ce nu, în ce merită să investim și în ce nu. Pe scurt, ne formează stilul. Totuși nu ne dorim ca acest cost al învățării să fie foarte ridicat.

Minimalismul este în fapt o formă de acceptare și înțelegere a ceea ce ne este cu adevărat util. Un curs de educație financiară ne poate feri de numeroase achiziții inutile. Și aici reintră în scenă stilul de viață ideal pe care fiecare și-l imaginează.

Numește câteva idei despre organizare care ți-au schimbat viața și pe care le consideri baza a tot ceea ce faci astăzi.

Metoda KonMari de sortare pe categorii și depozitare este una din preferatele mele. A contribuit major la trierea conștientă a ceea ce dețineam (haine, cărți, documente, obiecte cu valoare sentimentală etc.). Apoi foarte utile îmi sunt Regula lui U și Regula lui L de depozitare a hainelor pe rafturi. Le văd ușor și se deranjează greu. Practice sunt și sisteme de organizare de la mic la mare și în funcție de culoare. 

Ce te inspiră mai mult: un spațiu liber, o cameră goală sau un dulap înțesat cu haine și alte obiecte? 

Îmi plac mai mult spațiile vii, populate de obiecte ce spun povești despre cei ce le dețin. Le descopăr astfel personalitatea, le înțeleg mai bine stilul de viață și pot să le propun o schemă personalizată. Îmi place să lucrez cu ceea ce găsesc la fața locului, fără sisteme de organizare în exces. 

Când cineva întelege că spațiul ambiental îi influențează activitatea și starea de spirit, cum arată sa “before & after”? 

Un proces complet de organizare a unei locuințe se poate încheia cu foarte mulți saci de haine și obiecte de dat, donat, reciclat și aruncat. De multe ori nici nu ne dăm seama că suntem înconjurați de atâtea lucruri inutile. E nevoie de ceva timp până când reușim să ne desprindem emoțional de o parte din posesiuni, dar în momentul în care reușim cumva apare și un sentiment de eliberare. Atunci când casa, biroul, geanta sau dulapul îți sunt bine orânduite, așa îți este și mintea.

Unde te pot găsi cei care au nevoie să afle mai multe despre beneficiile și secretele unei vieți organizate?

Despre organizare scriu pe blogul personal, dianamihaila.ro și vorbesc în workshop-uri publice pe care le anunț pe pagina de Facebook și pe grupul pe care l-am creat pentru a comunica ușor cu cei interesați de subiect. Periodic ofer membrilor sesiuni de organizare virtuală și resurse gratuite cu sfaturi pentru casa, birou și gestionare a timpului. 

Cam atât în interviul din această ocazie. Puteți explora mai mult subiectul la link-urile indicate mai sus. Mulțimim pentru Dianei pentru ideile împărtășite. Avem ceva treabă de acum...niște spații de organizat, o minte limpede de câștigat. 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

8.6

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere