Adolescenții de ieri vs. adolescenții de azi

Suntem atât de obișnuiți astăzi să vorbim, să căutăm și să înțelegem ce se întâmplă la vârsta adolescenței, o căutare pe care o au atât cei care trăiesc această vârstă, dar mai ales părinții și adulții din preajma lor care par “din alt film”. Și chiar sunt din alt film, dacă ne gândim că despre conceptul de “adolescență” a început să se vorbească abia după al Doilea Război Mondial. De la stadiile incipiente ale culturii adolescenților și până la studiile ample de astăzi, temele fundamentale au rămas aceleași: identitate și independență.

Întotdeuna , tinerii au încercat neobosiți să își descopere identitatea, să afle cine sunt,

 ce rol au și care este scopul vieții lor, în timp ce și-au croit drum spre independența față de părinți.

Dar adolescenții din anul 2018 sunt diferiți de cei de acum 10 ani și foarte diferiți de cei de

 acum 30 de ani, adică de generația de adolescenți a părinților lor. Cum?

 

1. Una dintre cele mai relevante diferențe este că adolescenții de azi au crescut într-o epocă a tehnologiei. Adolescentul de astăzi s-a născut cam în același timp cu internetul, iar rețelele sociale online au schimbat semnificativ comunicarea și relațiile interumane. Iar adolescenții din ziua de astăzi au avut parte de ele din prima zi de școală. Ei sunt primii școlari “postați cu mândrie” de părinții lor pe Facebook, ei sunt primii care au fost “live” la o competiție sportivă sau la un concurs de muzică. Copiii de astăzi sunt primii bebeluși ale căror fotografii au adunat like-uri. Faptul că tehnologia și adolescența merg mână în mână, îi face pe tinerii de azi să fie ancorați într-o lume mult mai vastă, cu un impact cultural și social imens; ei cunosc întreaga lume prin intermediul internetului, ceea ce pentru părinții lor era doar un scenariu de film SF.  

2. În strânsă legătură cu ceea ce am spus mai devreme, dar având în atenție și mediul socio-politic și cultural de astăzi, precum și creșterea individualismului și a accesului la mass -media, adolescenții de astăzi au mult mai mult contact cu violența, în toate formele ei. De la o vorbă urâtă, până la imagini cu accidente fatale, de la un gest obscen, până la crime în direct, de la război civil, până la atacuri armate – de toate acestea adolescenții de astăzi nu sunt străini. Și le-au văzut live sau printr-un ecran de la vârste foarte mici. Ceea ce părinții lor procesează și interiorizează cu minte de adulți, copiii și tinerii sunt obligați să vadă și să înțeleagă cu o mine fragedă și în formare.   

3. Un alt factor care îi influențează dramatic pe adolescenții de astăzi este conceptul și modelul de familie. Divorțul, familia monoparentală, cuplurile LGBT, concubinajul și alte forme de distorsionare ale familiei clasice în care au trăit părinții lor, îi fac pe adolescenții de astăzi să înțeleagă fundamental diferit relațiile interumane, în special viața de familie. Multe dintre atitudinile, stresul și alienarea, depresia și chiar violența își au cauza în această presiune pe care tinerii o au de a se adapta la noi tipuri și modele de familie. În plus, în trecut familia extinsă, grupul de prieteni, comunitatea locală aveau o influență sporită și reprezentau un punct de sprijin pentru adolescenți; astăzi fragmentarea socială și individualismul au dus la dispariția acestui confort psihic și chiar fizic, când vorbim de siguranță. Dacă în trecut pe drumul de la școală până acasă, adolescenții se întâlneau cu vecini, rude, cunoștințe, astăzi sunt străini în orașe mari și aglomerate.  

4. O altă diferență majoră între adolescenții de astăzi și cei de ieri este legată de expunerea la sexualitate. Pentru părinții tinerilor de astăzi, sexualitatea era un subiect tabu, dar astăzi copiii și tinerii trăiesc într-o societate fără reguli sexuale. Filmele, muzica, mass-media pun semnul egal între sex și iubire, astfel că mulți adolescenți își încep viața sexuală devreme.

5. O altă diferență între adolescenții de azi și cei de ieri este aceea a neutralității valorilor morale și religioase. Astăzi totul este relativ, normele sunt opționale, iar valorile de viață sunt stabilite în funcție de circumstanțe. Nici în domeniul moralei, nici în cel al religiei nu mai există certitudini. Dacă în urmă cu câteva decenii, un tânăr putea spune ce este moral și ce nu, astăzi nu se mai întâmplă așa. O întreagă generație și probabil toate ce vor urma, vor crește fără un set de valori morale colective certe, binele și răul fiind relative. 

Acesta este lumea în care adolescenții de astăzi devin adulți. Este lumea pe care adulții de astăzi nu o pot schimba. De aceea, înțelegerea acestor diferențe face mai ușoară “conviețuirea” copilului cu părintele său. Ceea ce poate salva fundamental relația părinți-adolescenți este pe de-o parte iubirea necondiționată a părinților pentru copiii lor și pe de altă parte, încrederea necondiționată a copiilor în bunele intenții ale părinților. Înainte de a corecta, părinții au nevoie să se conecteze în mod real cu copiii, și înainte de a se împotrivi, copiii au nevoie să se apropie de părinții lor. Numai în felul acesta se poate umple golul provocat de diferențele dintre părinți și adolescenți, iar rezultatele pozitive vor fi văzute de o parte și de alta.  

 

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

9.8

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere