8 reguli vestimentare de care să ții cont

1. Negrul nu se combină cu albastrul

Albastru este fascinant prin versatilitatea lui și prin faptul că oricând și la orice oră este o idee bună, fără sa ne fie greu să îl combinăm cu alte culori, dar împreună cu negrul nu este cea mai bună alegere. Atât prin gama largă de nuanțe pe care o oferă culoarea albastră, cât și prin versatilitatea contextelor în care îl porți asorta, albastru este probabil este cea mai iubită culoare. Negru pentru un smoking sau un frac este nota maximă de eleganță, pentru zilele ploioase pantalonii negri sunt cei mai potriviți, iar pentru o doamnă, o rochie neagră special croită pe corpul ei, este o alegere inspirată oricând. Negru și albastru sunt două culori puternice, care ar fi mai bine să fie purtate separate. 

2. Cureaua trebuie asortată

Cureaua nu este doar un obiect util care te ajută să nu rămâi fără pantaloni. Este un accesoriu, și trebuie asortat și purtat cu aceeași încredere, ca și orice altă piesă vestimentară. Cureaua și pantofii nu trebuie să aibă culori identice, deoarece este greu ca mereu să găsești o astfel de potrivire, dar este nevoie și obligatoriu să fie într-o nuanță foarte asemănătoare. Mai mult decât culoarea, materialul trebuie să fie același și asortat, deoarece o piele lucioasă nu s-ar potrivi cu o piele întoarsă. 

3. Pantalonii de trening se poartă la sport sau acasă 

Consider că pentru un gentleman nu este de bun-gust să iasă în public, fie la cumpărături, fie în orice context social, în pantaloni de trening. În sala de forță sau atunci când faci sport sau doar vrei să stai comod în casă, poți purta acești pantaloni, însă în contexte ce nu implică efort fizic sau mișcări mai ample, e bine să fie evitați. 

4. Pantalonii albi nu sunt pentru seară

Chiar dacă din păcate, unii bărbați consideră că pentru o ieșire în oraș seara pantalonii albi sunt o idee bună, pot să contrazic acest lucru, cu cea mai mare încredere. Seara este destinată ținutelor închise. Pantalonii albi, cu un aer italienesc, sunt o idee buna ziua, la un prânz mai special, la o plimbare de după-amiază, asortați cu un tricou tip polo în dungi. 

5. Dacă porți mai mult de doi nasturi descheiați la cămașă, ar fi bine să fii un Italian super-bogat!

Dacă nu suntem pe o plaja din Cuba, sau daca nu suntem pe un yacht în Italia și avem mai mult de doi nasturi deschiși la cămașă, ceva nu este în regulă, oricât de călduroasă ar fi vremea de afară. De asemenea,  nu este prea un gest nobil acela de a ne descoperi întregul abdomen, decât dacă suntem pe plajă. 

6. Cravată nu se combină cu o batistă cu același model 

Prin unele magazine am tot văzut seturi care propun combinația dintre o cravată și o batistă din același material si același model imprimat. Este o combinație greșită. Potrivirea se face la nivel de culori, texturi, material, dar nicidecum cu piese identice ca model. 

7. Bărbații pot purta culoarea roz!

Regula aceasta înseamnă de fapt să nu te limitezi la stereotipuri și mituri. Bărbații pot purta și culoarea roz. Pentru o cămasă business, culoarea roz pal poate fi chiar o idee bună. Nuanțele de roz pal pot sugera un gust rafinat, un obiect de mare preț, așa că nu ocoli această culoare. 

8. Faptul că nu ai nicio regulă vestimentară, nu te face bine îmbrăcat. 

Mai nou, prin cultura americană care ne influențează, ne este insuflată ideea că în modă nu există nicio regulă. Orice patern merge cu orice culoare, orice textură se potrivește în orice sezon etc. Este cea mai greșită cale. Doar pentru că ținuta este excentrică, foarte colorată sau plină de….nonsens, nu înseamnă că suntem mai hipsteri si mai interesanți.

Regulile vestimentare sunt pentru acei oameni care înțeleg ca prin rebeliune nu revoluționăm acest domeniu, și ceea ce purtăm în fiecare zi ne caracterizează. Hainele spun cine suntem, dacă avem haos în minte sau înțelegm ce presupune conceptul de echilibru.

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

9

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere