Perseverent, încrezător, optimist și dedicat visului său. Acestea ar fi doar câteva din calitățile pe care le-am surprins la Gabi de-a lungul timpului. Acum aproximativ 7 ani, când ne-am întâlnit pentru prima dată, eram doar niște copii cu aspirații și vise mari. Astăzi Gabi își trăiește visul și sunt sigură că povestea lui te va inspira și pe tine. Lucrează pentru cea mai bună companie de aviație din lume ca însoțitor de zbor și felul în care a ajuns acolo te va motiva cu siguranță și pe tine. Vă invit să-l cunoașteți pe Gabriel Marin, românul care își trăiește visul la înălțime, la propriu.

Cum ai descrie copilăria ta? Care au fost momentele de care îți aduci aminte?
Copilăria mea a fost una simplă, aș putea spune chiar modestă, am avut puține lucruri materiale, și cu toate acestea eram fericit. Îmi plăcea acea simplitate. Am crescut la țară, cu bunicii mei și îmi amintesc că petreceam ore întregi făcând mici jucării și experimente cu ele, doar că nu era nimeni care să aprecieze cu adevărat munca mea sau să mă susțină în ceea ce făceam. Fiecare lucru pe care îl aveam era prețios pentru mine, dar în mine exista dorința de-a avea mai mult, și aceasta nu din lăcomie, ci dintr-o simplă dorință de-a progresa, de-a ajunge la un alt nivel.

Ce visai tu să ajungi când erai copil?
Întotdeauna mi-au plăcut avioanele, de-asta făceam numeroase machete când eram mic. Întotdeauna urmăream desene, documentare și citeam tot felul de articole despre cum funcționează. Au fost desigur numeroși oameni care au încercat să mă îndepărteze de ținta mea, să mă limiteze în avântul meu. Îmi puneau limite, pentru că ei aveau limite și nu se puteau imagina făcând ceea ce voiam eu să fac. Eu am luptat să ies din „mlaștină.” E important să te vezi acolo unde vrei să ajungi, să te proiectezi în viitor făcând lucrul respectiv și atunci nimic nu te mai sperie, niciun vis nu mai e imposibil sau prea mare.

Care a fost momentul tău de cotitură?
Mama mea locuiește în Spania, și după ce am terminat liceul m-am mutat și eu acolo. Acela pot spune că a fost momentul de tranziție pentru mine. După ce m-am mutat acolo, am întâlnit o cunoștință de-a mamei mele și ea mi-a povestit despre fiica ei care făcuse un curs pentru însoțitorii de zbor și urma să se angajeze. Două săptămâni mai târziu m-am înscris și eu la curs. Această perioadă m-a schimbat mult. Nu mă plângeam, oricât de greu mi-ar fi fost. Trebuia să mă provoc pe mine însumi! Așa cum îmi spunea Rebecca Popescu, am devenit o mai bună versiune a mea.
 

Ce dificultăți ai avut de înfruntat în timpul în care ai urmat cursurile?
Cea mai mare dificultate a fost să ignor oamenii care încercau să mă îndepărteze de visul meu, care îmi spuneau că nu voi reuși. Este uimitor să vezi cum până și cei mai apropiați te pot distanța de ținta pe care ți-ai propus-o și te pot descuraja atât de mult. Apoi, am avut pentru ceva timp un anturaj nepotrivit, însă de fiecare dată când făceam un pas greșit, mă redresam, reveneam pe drumul meu și nu mă afundam mai tare.
Pe lângă aceasta au existat și numeroase provocări în timpul cursului, care a durat aproximativ o lună jumătate. În primul rând cursul pe care l-am urmat a fost numai în spaniolă, ceea ce m-a făcut să îmi dublez eforturile. Am reușit să iau cele mai mari note din clasă, pentru că știam numeroase lucruri de când eram mic și urmăream documentare despre avioane.
Încă o provocare a fost proba de înot - trebuia să înot 100 de m în mai puțin de 2 minute și 30 de secunde. Eu nu știam să înot, am mers la lecții de înot după ce am început cursul pentru însoțitori de bord. Când am dat primul examen am scos 2.45 minute, ceea ce însemna că am picat. A trebuit să aștept 6 luni pentru a da din nou proba. În tot acest timp, am mers la piscină mult mai des, ca să îmi pot îmbunătăți tehnica de înot. A doua oară am scos 1.58 minute!

Apoi, după curs, am dat interviu pentru două companii aeriene: Emirates și Voling. Nu am reușit să ajung până în proba finală pentru niciuna din ele. Cu toate acestea nu m-am simțit descurajat. Mi-am spus că a fost un câștig pentru mine să particip la aceste interviuri și să învăț din ele.

Când am dat proba pentru compania la care lucrez acum, a trebuit să merg în Bruxelle, și am vrut să dau tot ceea ce aveam mai bun. Am citit articole despre limbajul trupului, vestimanetație, mimică. Mă simțeam încrezător. După interviu le-am spus celor de acolo - ne vedem în Doha! Și așa a fost.

Cum a fost primul tău zbor ca însoțitor de bord?
Mi s-a spus că prima mea cursă este una dintre cele mai dificile, cel puțin așa m-au avertizat colegii, mie însă mi s-a părut cel mai tare zbor dintre toate. Mă simțeam mult prea entuziasmat pentru a mai avea timpă să fiu temător. Încă simt acel entuziasm de fiecare dată când urc la bord și primul pasager intră în cabină.

Ce sfat ai tu pentru tinerii noștri cititori?
Crede în tine! Tu singur știi ce ești capabil să faci și care îți sunt limitele. Proiectează-te în viitor, trăindu-ți visul. Noi oamenii suntem în stare să trăim în prezent și să aducem în același timp viitorul spre noi. Ah, și încă un lucru- nu te lăsa influențat de ceea ce spun cei din jur! Neîncrederea lor ar trebui doar să te motiveze!