Păpușa Barbie, atât de dorită de fetițele din toată lumea, a provocat printr-o (aparent) simplă substituție de roluri, o adevărată goană după o perfecțiune nu doar himerică, ci și distorsionantă. Dacă până în 1959 păpușile înfățișau siluete de copii, odată cu Barbie, fetițele de toate vârstele au devenit în spațiul ludic femei cu vârstă incertă (adolescente suspendate în timp) cu preocupări și cu un „stil de viață” – oricât ar suna de bizar – caracteristice unei fete/femei de 18-25 de ani. Repercusiunile într-o societate axată pe estetic sunt semnificative. Fetele, și ulterior femei în toată regula, se află într-o permanentă stare de nemulțumire legată de aspectul lor fizic. Modelul implementat de la cele mai fragede vârste este un șablon care nu urmează decât parțial fizionomia umană: 90-60-90… excepția anatomică fin prelucrată cu bisturiul. Mass-media a preluat șablonul Barbie și îl promovează zgomotos prin vedetele „de plastic” cu dimensiuni perfecte sau prin fotomodele înfometate de pe catwalk. Cum înfometarea nu este suficientă pentru a deveni o Barbie, machiajul excesiv și vizitele la chirurgie estetică au devenit o rutină. De la metoda Ilizarov de alungire a oaselor până la banala rinoplastie, meniul de schingiuire voluntară este variat și diversificat. Pentru că nu toată lumea își permite vizite la specialiștii în (re)modelare corporală, internetul abundă de sutele de filmulețe „How to…”. Am selectat câteva titluri simpatice (pe care le-am tradus din limba engleză) de pe youtube în care domnișoare motivate ne prezintă cu emfază exerciții fizice: „Cum să ai picioare ca fotomodele de la Victoria’s Secret”, „Cum să ai picioare de balerină”, „Cum să mimezi o thigh gap” ( pe vremea mea, parantezele dintre picioare se acopereau, se pare că acum e o virtute pentru care merită să „tragi la sală”), „Cum să slăbești 3 kilograme în doar 45 de minute”, „Machiaj pentru piele perfectă”, „Cum să te machiezi ca să pară că nu porți machiaj” și lista poate continua la nesfârșit. În orice caz, aceste „How to…” sunt centrate aproape exclusiv pe tehnici de manipulare vizuală, pe aparențe și bineînțeles, ți se promite un mod de a eluda un stil de viață cu adevărat sănătos, care include automat și mișcare fizică, printr-un set de exerciții minune care, într-un timp record de 5 minute, te scapă de sute de calorii.

 Dacă avem impresia că am scăpat de sindromul Barbie doar pentru că o analiză scrupuloasă în fața oglinzii nu ne produce anxietăți, ne înșelăm. Păpușa Barbie a devenit simbolul perfecțiunii. Din toate părțile genul feminin este asaltat de șabloanele perfecțiunii care ia forma unui devastator sentiment al eșuării. Mai mult decât atât, cercul vicios se extinde, și  apare tendința de a proiecta nemulțumirile proprii asupra celor din jur. Negăsind perfecțiunea în noi, o vom cere de la ceilalți și vom vedea defectele noastre în cei din jurul nostru.  Și totul de la banală păpușă Barbie, cu ochii ei mari și albaștri, părul blond, bust generos și talie de viespe, și, să nu uităm, piciorușele ei lungi, lungi, lungi… Dar lângă Barbie stă Ken… Domnișorul fit, fit, fit… Freza perfectă, pătrățele conturate subtil prin haine, zâmbetul perfect și figura „soft”. Și astfel a început goana după sală – efort mult pentru biceps, nesemnificativ spre deloc pentru cel mai important organ: creierul – manichiură/ pedichiură, epilat, pensat, haine mulate, decolteu, într-un cuvânt „feminizarea bărbatului”. Mai nou, se pare că, feminizării, în toate datele descrise mai sus, i se „opune” barba lungă și stufoasă, un adevărat trend. Omul peșterii este, totuși, un dandy. Obiectivizarea femeii și feminizarea bărbatului merg mână-n mână cu o societate în care aparența, disimularea și superficialitatea sunt „valori” trâmbițate informal.

Și noi… cu ce rămânem? Cu satisfacția produsă de vizionarea filmulețelor before/after în care vedetele fără machiaj sau fără operații estetice seamănă parcă și cu noi, muritorii de rând? Circula prin social-media într-un timp știrea că un bărbat din țările asiatice (care sunt în top în consecvența schingiurilor asistate de specialiști) a divorțat de nevastă după ce aceasta a născut un copil căruia nu i-a putut transmite decât genele reale, se pare că cele de plastic își pierd utilitatea în astfel de situații. În orice caz, probabil era o mare diferență între ceea ce oferea doamna din punct de vedere estetic și ceea ce oferea din punct de vedere genetic.

Dacă nu vrem să devenim niște carcase frumos șlefuite, lipsite însă de orice substanță, e cazul să luăm atitudine. În partea a doua a acestui articol vă propun și câteva soluții, respectiv câțiva pași de urmat în vederea construirii unei imagini de sine echilibrate în care primează dezvoltarea emoțională și sănătatea fizică.