El a pătruns în lumea ei asemenea unui necunoscut plin de mister. Era prima dată când îl vedea așezat undeva pe rândul de la mijloc. Ea citea o poezie în fața audienței mișcate de glasul ei blând, ce a căpătat o noua nuanță de pasiune odată ce străinul brunet a intrat în încăpere. Câteva minute mai târziu se căutau reciproc cu privirea și întrebau printre cunoscuți unul de altul. Vroia să se găsească, să își vorbească, să înțeleagă acea emoție subită ce le-a surpins inimile.

Și s-au întâlnit…Ea ținea cu mâna un pahar din plastic ce începu să tremure ușor când el s-a apropiat și a început să-i vorbească. Nu își mai amintește primele lui cuvinte, felul în care a început discuția, dar nu poate nicidecum uita privirea lui pătrunzătoare, zâmbetul fugar din colțul gurii, în timp ce el o admira în tăcere. Îi plăcea felul în care își purta părul ei lung, ce cădea în valuri ondulate până la mijloc, modul în care se juca cu degetele nervoase, vocea ei calmă.

Amândoi știau un singur lucru: că vor să petreacă cât mai mult timp în compania celuilalt. Așa se face că zorile celei de-a doua dimineți i-a surprins treji, stând de vorbă,  împărtășindu-și întreaga viața.

A doua zi, plin de un entuziasm pe care nu îl mai experimentase vreodată, el a privit-o în ochi, și a întrebat-o simplu, dar plin de tandrețe:
 “Vrei să fii soția mea?”.

La o săptămână după prima întâlnire, ea călătorea în tren în întâmpinarea viitorului. El o aștepta pe peron și imaginea lui în cămașă albă cu un trandafir roșu în mână nu avea să i se șteargă vreodată din amintire. Trei luni mai târziu au devenit soț și soție.

Povestea de dragoste a părinților mei mă fascinează și astăzi la fel de mult ca în prima zi în care am ascultat-o și ori de câte ori aș asculta-o, găsesc în ea o noutate care mă surprinde neîncetat. În mai puțin de 24 de ore, tatăl meu a știut că vrea să îți petreacă restul vieții alături de mama mea, iar ea a răspuns promt la întrebarea lui.

Dragostea nu cunoaște granițele timpului. Ea nu se profilează în conformitatea cu trecerea sacadată a secundelor. Dragostea își are propriul ritm, și oricât ar părea de nebunesc, ea poate lega destinele a doi oameni în mai puțin de 24 de ore, pentru că acele ore au cuprins în ele povestea unei vieți întregi și a conturat destinul a doi tineri ce au petrecut până acum 24 de ani de căsnicie împreună.

Dragostea este imprevizibilă, atemporală, spontană și fascinantă. Să nu te temi de timpul care trece prea încet sau prea grăbit, pentru că el nu are nicio puterea în fața iubirii. Dragoatea dă un nou înțeles noțiunii de ani, luni și zile.

„Ce înseamnă pentru dragoste spațiul și timpul? Nu trăiește ea oare în închipuire și are cumva o limită?”, spunea  Ernst Theodor Amadeus Hoffmann.

Dragostea nu cunoaște limită sau timp. Îmbrățișeaz-o în nelimitarea ei!  Las-o să te înconjoare cu frumusețea ei!