“I-am dat înapoi inelul de logodnă. Ne-am despărțit. Poate e straniu, dar acum nu-l mai iubesc.”

O ascultam pe D. și nu-mi venea să cred. Făceau planuri de nuntă și acum îmi dădea o astfel de veste. Ce s-a întâmplat, ce s-a schimbat?

“După ce am avut relații intime, sentimentele mele față de el s-au schimbat. Iubirea mea a fost înlocuită de dispreț, rușine, vinovăție, toate amestecate. Am crezut că o să treacă, dar din contra, relația noastră s-a degradat iremediabil. I-am spus că mă despart de el, nu mai puteam continua”.

Ascultam toate acestea și mi se părea un text fabricat, o pledoarie pentru a ascunde altceva, o poveste mai întortocheată. Nu puteam să cred.

O cunosc pe D. de mai bine de zece ani, iar pe logodnicul ei mi l-a prezentat acum doi ani. Un cuplu minunat. Ea subțirică și înaltă, ochii mari căprui și un păr blond ondulat până la umeri. A terminat masterul acum un an și lucrează la un cabinet de avocatură. Un drum excelent pe care îl croia alături de el, alesul ei cu ochii albaștri, sportiv și un viitor medic promițător. E rezident. Ambii sunt creștini practicanți, cu valori de viață implementate în familiile de origine. O poveste frumoasă care se transforma acum în două povești triste.

O ascultam pe D. în timp ce îmi povestea despre relația intima dintre ea și logodnicul ei, o relație care se consumase de câteva ori în ultimele luni. Erau la un pas de căsătorie, nu au mai așteptat și sentimentele nu au mai ținut pasul cu planurile lor inițiale. El, convins fiind că se iubesc sincer și că se vor căsători în curând, nu vedea nicio problemă în a-și arăta dragostea în toate nuanțele ei. Ea nu a fost de acord, i-a spus că ar vrea să aștepte, dar el a convins-o că “tot aia e”, că mai au atât de puțin până la nuntă.

Eram blocată. Mă uimea pe de-o parte hotărârea ei de a pune capăt relației și mă minunam și mai mult de ce poate să însemne pentru unii sexul premarital.

Cum de la o iubire frumoasă, o idilă desprinsă parcă din filme, se poate ajunge aici? Răspunsul mi s-a creionat treptat din discuția cu D. Cel puțin în dreptul ei așa au stat lucrurile.

Sentimentul de vinovăție o urmărea. Deși concepția timpului este una care încurajează sexul premarital, porunca biblică “să nu preacurvești” fusese pentru ea literă de lege. Îi era greu să treacă de vina pe care o simțea. Toate eșecurile ei pe plan spiritual le lega de această decizie. Am asigurat-o de faptul că atunci când regreți o greșeală și ceri iertare, Dumnezeu te iartă și am întrebat-o dacă nu cumva prin faptul că a ales să anuleze planurile de căsătorie se pedepsea pentru ceea ce făcuse. Mi-a spus că nu, din contră argumentele raționale, chiar cele aduse de el, o încurajau să meargă înainte cu nunta, dar era mai mult decât vina pe care o simțea. Era faptul că avea întrebări și mari îndoieli legate de el, de faptul că el nu avea nicio problemă cu ceea ce se întâmplase. Dacă ar fi văzut și la el un regret sau vreo remușcare, poate că nu era atât de îngrijorată, dar și-a dat seamă că au valori de viață diferite. Dacă ceea ce pentru ea era atât de serios, dar pentru el nu era nimic, se temea că ar putea descoperi ulterior același lucru și în ceea ce privește alte chestiuni de viață și că doar timpul va scoate la iveală cât de diferit gândesc. Îi era teamă că va fi chiar infidel, din moment ce el trata așa lejer subiectul și mai ales preocuparea ei. Nu mai avea încredere în el. I se părea că toată frumusețea cunoașterii reciproce era detronată de actul intim Și mai era ceva, spunea ea. Ea nu se bucurase de relația fizică dintre ei. Nu vedea care ar fi diferența după nuntă. Gândurile și sentimentele neplăcute legate de faptul că a permis acest lucru o blocau să se bucure și ea era convinsă că exact la fel va fi și după căsătorie. Tehnic nu se mai schimba nimic- în niciun caz o zi îmbrăcată în rochie de mireasă și nici măcar faptul că va merge la altar, ceea ce i se părea o altă greșeală - nu ar fi putut șterge ceea ce se întâmplase și nu ar fi putut înlătura toate resentimenele pe care le acumulase față de cel pe care îl iubise cu doar puțin timp în urmă.

M-a uimit determinarea ei, am asociat-o cu educația pe care a primit-o, dar după o privire mai atentă, am văzut-o ca un act de curaj. Își dădea seama că nu-i va fi ușor, dar era gata să suporte tirul de întrebări și nedumeririle apropiaților. Tot ce își mai dorea era ca el să păstreze discreția, în rest îl iertase pentru tot.  

Sper să vină căt mai repede ziua în care să se ierte și să accepte că iubirea merită experimentată până la capăt, la timpul potrivit.  

 

PS:  Câteva detalii ale istoriei sunt schimbate pentru a proteja intimitatea celor direct implicați, dar povestea de viață este reală.