Cu siguranță, cu toți am auzit, în mod repetat, că trăim într-o „societate de consum”. Ca să înțelegem despre ce vorbim, aș aminti că în 2013 un român producea în medie 346 de kilograme de deșeuri menajere. În 2016 un american producea în medie 1,99 kg de aceleași deșeuri menajere pe zi, respectiv 726 kg pe an. Cifrele sunt alarmante. Nu mai avem ce face cu gunoiul pe care-l producem. Legătura dintre gunoiul care o să ne îngroape de vii dacă nu luăm măsuri (Elveția, de pildă, nu mai folosește groapa de gunoi, deșeurile sunt revalorificate, reciclate sau incinerate) și goana noastră disperată după lucruri este evidentă. La nivel global aruncăm 50 de tone pe secundă de gunoaie menajere. Buun, și ce am putea face? Stăm cu gunoiul în casă? Chiar se poate face ceva la nivel individual sau responsabilitatea pică pe angajații de la salubrizare ? Ei bine, fie că ne place sau nu, cauza acestei probleme rezidă în fiecare dintre noi. Este o chestiune care se reflectă în mentalitatea consumistă pe care o avem. Este de-a dreptul șocant că 99% dintre achizițiile noastre, în șase luni de la cumpărare, se transformă în gunoi. Dacă ne uităm așa, numai în camera noastră, oare de câte lucruri inutile suntem înconjurați? Câte haine pe care nu le purtăm avem? Câte produse cosmetice super-extra specializate folosim? De la banalul săpun am ajuns să avem gel de duș, ulei de baie, gel spumant, gel intim, gel de curățare pentru față, demachiant, loțiune tonică, apă micelară, șampon, balsam, mască, ser de hidratare pentru vârfuri, balsam leave-in, ulei pentru strălucirea părului, și toate acestea numai pentru segmentul „curățare corp”. Dacă aducem în discuție segmentul „curățare casă”, iar deschidem cutia Pandorei. Aceste zeci de produse „specilizate” sunt o bună strategie de marketing. Cumpărăm 10 produse de curățenie când am putea avem unul singur „universal”. De altfel, să nu uităm că suntem într-o societate a cărucioarelor de cumpărături uriașe. Te duci să-ți cumperi trei produse și ai în față un cărucior imens. Păi parcă îți este și jenă să ieși cu el gol. De peste tot suntem bombardați de reclame. Modelele de telefoane mobile, de pildă, se schimbă de câteva ori pe an. Dacă îți cumperi în ianuarie ultima generație de electrocasnice/ electronice, până la sfârșitul anului ai deja un obiect învechit. Ați auzit probabil și de „fast-fashion”. Retaileri de fashion din România de genul H&M sau Zara își schimbă colecțiile lunar, chiar și la două săptămâni. Ce se poartă astăzi, nu se mai poartă peste 3 săptămâni. Principiul de bază este vânzarea. Calitatea nu este o prioritate, dimpotrivă. Momiți de promisiunile noilor produse „miracol” ne cumpărăm fără prea mult discernământ lucruri care vor ajunge în fundul unui sertar prăfuit și, în cele din urmă, cum e firesc, într-o groapă de gunoi. Cu cât gradul de civilizație al unei țări e mai mare, cu atât mai mult gunoi produce. Tone de mâncare (atât cereale, cât și fructe/ legume sau mâncăruri procesate) sunt aruncate în America, în timp ce în Africa malnutriția este o stare de fapt, un mod de viață.

            În România post-comunistă, notează Gheorghe Crăciun în studiul său Viciile lumii postmoderne, vorbim de o isterie consumistă a cetățeanului autohton, „semn că lumea românească ia în serios oferta magazinelor și încerca să scape cât mai repede de recentele ei frustrări alimentare (...). Răzbunarea pe privațiunile depozitate în subconștienul nostru comunist capătă semnificația unui general proces de exorcizare. Toată lumea se grăbește să scape de demonii săraci ai comunismului, pentru a sări în brațele sirenelor odiseice ale consumismului”[i].  Dacă în lumea postmodernă occidentală consumul obiectelor este un surogat al metafizicului, dat fiind faptul că satisfacerea plăcerii imediate devine singura certitudine metafizică, iar „distrugerea prin consumare e o garanție că viitorul poate fi încă visat”[ii], în spațiul autohton încă ne „răzbunăm”, din generație în generație, pe comunismul care, în zelul său civilizator, oferea în magazine numai borcane cu castraveți murați și mazăre la conservă.

Ei bine, chiar nu putem combate la nivel individual această mentalitate? Eu cred că da, putem. Cum? Prin shopping-ul responsabil.

Principii de bază

Atunci când mergem la cumpărături, ar trebui să urmărim necesitatea și calitatea.

Cumpărăm doar lucrurile de care avem nevoie (ca să atingem acest deziderat ar trebui să mergem peste tot cu o listă de cumpărături și, orice am vedea în magazine, și orice oferte spectaculoase ne-ar atrage, să rămânem strict la lista gândită de acasă).

Apoi, decât două produse de slabă calitate, mai bine unul și bun. Fie că este vorba de vestimentație, de lenjerie de pat sau de prosoape, întotdeauna un material superior va rezista mai bine și va arăta mai bine decât unul semnificativ mai ieftin, dar prost. Am rochii de 8 ani care arată ca și cum ar fi noi, așa cum am tricouri pe care le-am aruncat după prima spălare.

Așa că, încă o dată, alege calitatea și cumpără doar lucrurile de care chiar ai nevoie! Spor la cumpărături!

 


[i]Viciile lumii postmoderne, București, Editura Tracus Arte, 2011, p.43.

[ii] Ibidem, p.  29