Dacă te gândești că ceea ce spunem prin cuvinte nu contează, te înșeli! Și nu este doar ceea ce spunem noi altora, ci și ce cuvinte ne spun alții nouă și care, uneori, ne rănesc cel mai tare. Proverbul englezesc „bastoanele și pietrele îmi pot rupe oasele, dar cuvintele niciodată nu mă vor răni” nu este absolut deloc adevărat. Nu există persoană în această lume care să nu fi fost rănită prin apelative insultătoare sau dezaprobare verbală din partea celorlalți.

Nelson Mandela, omul care s-a opus regimului apartheid sud-african și care a fost închis pentru aproape trei decenii, știa ce înseamnă puterea cuvintelor. Poate că astăzi foarte mulți oameni îl citează, dar cuvintele lui nu au putut fi citate niciodată când el era în închisoare, deoarece multora le era frică de repercursiuni. La aproape 10 ani de la eliberarea sa, el a declarat: „Nu este obiceiul meu să folosesc cuvintele cu ușurință. Dacă cei 27 de ani de închisoare m-au învățat ceva, atunci asta a fost că prin tăcerea singurătății am înțeles cât de prețioase sunt cuvintele și cât de real este impactul pe care acestea îl au asupra modului în care oamenii trăiesc și mor.”

Așadar, cuvintele sunt considerate a avea o contribuție misterioasă în comunicarea noastră de zi cu zi. Cuvintele bine alese au puterea de a manipula, influența, educa sau alina pe alții. Cuvintele evocă toate acele imagini ale stărilor și trăirilor noastre interioare. Folosim cuvintele pentru a exprima ceea ce gândim, ceea ce simțim și ceea ce ne dorim. Gândește-te doar la cuvintele pe care le auzi într-un cântec. Ele pot să îți aducă bucurie, fericire, tristețe, depresie, singurătate sau oricare altă emoție care se bazează pe experiențe personale anterioare.

Cuvintele sunt o armă cu două tăișuri. În funcție de înțelegerea pe care fiecare persoană o are, cuvintele noastre o pot influența în multe feluri, de la a o face fericită, tristă, emoționată până la a o răni, dezamăgi sau înfuria. La fel cum cuvintele noastre pot să ridice și să încurajeze un om, în aceeași măsură pot să îl doboare. De foarte multe ori, viața cuiva poate fi influențată sau schimbată de cuvinte spuse într-un anumit moment.

În ziua de astăzi când există o așa mare libertate de exprimare, în care suntem din ce în ce mai înclinați să spunem ceea ce vrem, ne este greu să mai observăm că uneori cuvintele noastre îi pot ofensa pe alții. Realizăm acest lucru atunci când noi, la rândul nostru, suntem ofensați de cuvintele altora.

Cuvintele creează diverse imagini, impresii și așteptări, construind multe conexiuni psihologice și influențând modul în care gândim. Gândurile noastre sunt cele care ne determină acțiunile, așadar în acest fel, există o legătură între cuvintele pe care noi le folosim sau alții ni le-au spus și modul în care acționăm.

Regele Solomon, autorul cărții biblice Proverbele, a scris des despre importanța și puterea pe care o au cuvintele. „Moartea și viața sunt în puterea limbii”(Proverbe 18:21). Cuvintele au puterea de a determina consecințe negative sau pozitive. Ele au puterea de a ridica prin încurajare și onestitate sau puterea de a zdrobi prin defăimare și bârfă.

Cred că, odată ajunși la maturitate, avem responsabilitatea să folosim cuvintele într-un mod atent. Provocarea pentru fiecare dintre noi este să fim acele persoane care utilizează cuvintele pentru a-l ajuta pe celălalt, pentru a-i arăta prețuirea și dragostea noastră sau pentru a-l suține. Ține minte...„Don’t mix your words with your mood. You can change your mood, but you can’t take back your words.” (trad. Nu-ți amesteca cuvintele cu starea de spirit. Poți să îți schimbi dispoziția, dar nu-ți mai poți lua înapoi cuvintele. )

Bibliografie:

http://www.teenink.com/opinion/all/article/592901/The-Power-of-Words

https://odb.org/2015/08/26/the-power-of-words-2/

https://letterpile.com/misc/Power-and-Benefits-of-Positive-Thoughts